Sport

 

Grecii, pe vremuri, opreau războaiele pe timpul întrecerilor sportive de la Olimpiade, iar celor care învingeau în jocurile sportive le erau date toate onorurile şi dăruite ramuri de măslin.

Trebuie să apreciem astăzi pe cei care, de-a lungul fiecărei perioade, pe măsura priceperii şi însuşirilor fizice şi mentale au realizat ceva pentru sportul caransebeşean, unii remarcându-se pe plan naţional şi chiar internaţional.

Începuturile activităţii sportive din Caransebeş datează dinaintea primului război mondial şi sunt marcate de câteva nume, rămase în memoria iubitorilor de sport, prin performanţele lor remarcabile pentru acele timpuri.

Ne slujesc drept izvoare numeroase mărturisiri ale contemporanilor, fotografii, diplome, medalii, presa locală (precum ziarul „Ecoul sportiv” din 27.11.1921).

 

 

Un prim nume, emblematic pentru istoria sportului local, este al lui Zorilă Pop, din ale cărui performanţe notăm:

-                 locul I la aruncarea discului (37,0 m) şi a greutăţii (11,72 m), ambele rezultate fiind obţinute la Szeged, în 1913, cu prilejul Campionatelor Ungariei de Sud;

-                 locul I la săritura în lungime (2,46 m), fără fugă (de pe loc), arbitrat de regele Carol II, în 1920 (foto).

 

 

-       locul I, respectiv II la aruncarea discului (39,88 m) şi a greutăţii (11,80 m), în 1925, la Atena (Campionatul Greciei). 

 

 

         Alt nume de prestigiu pentru atletismul caransebeşean este  Zeno Dragomir, primul săritor la prăjină, clasat pe locul I la această disciplină, în anul 1947, la Campionatele Balcanice de Atletism (seniori) desfăşurate la Bucureşti (a sărit peste înălţimea de 4 m).

 

 

De remarcat că la această Balcaniadă locul II la aceeaşi probă a fost ocupat de sportivul maghiar Huniady care, din greşeală, a rupt ştacheta (vezi fragmentul din fotografie, cu consemnarea lui Zeno Dragomir însuşi).

 

 

          Ulterior, Zeno Dragomir a fost conferenţiar profesor la Institutul de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti (catedra de atletism), al cărui student a fost şi Toma Almăjan Guţă în perioada 1963-1967, alături de alţi caransebeşeni de vârste apropiate.

 

 

           Zeno Dragomir a reprezentat ţara la Jocurile Olimpice de la Helsinki. În amintirea acestui mare sportiv, a cărui carieră didactică a fost remarcabilă, în 1968, a fost iniţiat, la Reşiţa, concursul „Memorialul Zeno Dragomir”, desfăşurat ani de-a rândul cu participări internaţionale.

 

 

           Un alt nume rămas în amintirea iubitorilor de sport din Caransebeş este Sever Adam, remarcabil schior şi aruncător de disc în stilul elen (a aruncat discul la peste 37 m). Un merit deosebit al acestui împătimit de mişcarea fizică este şi acela de a fi condus lucrările de construcţie a primei cabane militare de pe Muntele Mic.

          Numele lui Martin Belba este cunoscut, în principal, de profesorii de educaţie fizică din zonă, la a căror formare a avut o importantă contribuţie, dar şi prin rezultatul său remarcabil la Campionatul de Atletism al României din 1947, când a aruncat suliţa la 57,50 m. Activitatea de pedagog şi-a desfăşurat-o la Institutul de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti, apoi la facultatea cu acelaşi profil, de la Institutul Pedagogic de 3 ani din Timişoara.

           Acestor atleţi de marcă, originari din Caransebeş sau din apropiere, li se alătură Muky Forgacy, campion la seniori al României în 1949, cu rezultatul de 52,80 m la aruncarea ciocanului de 7,257 kg (fotografia de mai jos), Emerich Heinz (care, la campionatele naţionale de juniori din 1945 la Timişoara, obţine locul III la suliţă şi IV la înălţime), precum şi Cornel Iovănescu, profesor de educaţie fizică, slujitor şi practicant al atletismului.

 

 

          Sfârşitul deceniului al patrulea înseamnă finalul evoluţiilor marilor performeri seniori ai atletismului local. De notat că toţi aceşti remarcabili sportivi au fost, în bună măsură, autodidacţi, nebucurându-se, prin natura împrejurărilor, de sprijinul sau îndrumarea de specialitate a unui antrenor.

          Anul 1959 reprezintă un reper important în istoria atletismului şcolar, prin performanţele lui Toma Virgil Guţă, care la 13 ani a obţinut titlul de campion republican la aruncarea greutăţii (de 4 kg), cu rezultatul de 10,64 m, cu prilejul campionatelor şcolare organizate în oraşul Stalin (Braşov)! Peste 2 ani, cu greutatea de 5 kg, recâştigă titlul de campion republican, aruncând 15,17 m. În pregătirea sa, a fost îndrumat de profesorii Nicolae Olariu şi Cornel Iovănescu. A fost primul campion - copil al oraşului şi avea să devină antrenorul unei strălucite serii de atleţi. Un alt caransebeşean, Sorin Păsulă, obţine - ca junior - numeroase rezultate notabile în probele de sprint, având un record naţional de juniori de 10,5 s la 100 m şi devenind campion balcanic în proba de 200 m şi vicecampion la 100 m, la Atena, în 1970.

În anul 1972, talentata sportivă Maria Musteaţă câştigă numeroase titluri de campioană a României la 100 m plat şi 200 m plat la junioare, performanţele sale la aceste probe fiind de 11,8 secunde, respectiv 23,4 secunde. De asemenea, obţine prima medalie de bronz la un campionat de seniori (deşi era junioară), cu rezultatul de 11,8 secunde la 100 m plat şi este deţinătoarea a 10 medalii de aur, dobândite în concursuri interne, dar şi internaţionale de juniori (Cehoslovacia, RDG, URSS, Iugoslavia, etc.).

 

 

 Trebuie menţionat că în această perioadă cunoaşte o dezvoltare deosebită Şcoala Sportivă din Caransebeş (înfiinţată în 1968 de profesorii Nicolae Olariu şi Ioan Bucur), instituţie care la cele patru ramuri sportive (volei, fotbal, atletism şi lupte) a pregătit şi lansat numeroşi tineri sportivi care s-au afirmat în activitatea de performanţă. În anii de afirmare a atletei Maria Musteaţă a evoluat, cu rezultate meritorii, şi sportivul Octavian Şandru, din al cărui palmares, este demnă de reţinut medalia de bronz obţinută la aruncarea suliţei – 75,50 m – în cadrul campionatului de seniori, Bucureşti - 1975. Suliţaşului Şandru i se alătură alergătorul Gherga Gheorghe Ursulescu, care doboară recordul Şcolii Sportive din Reşiţa, cu rezultatul de 3 minute şi 54 de secunde la 1500 m, deţinând supremaţia pe pista de atletism. Merită a fi menţionate numele lui Petru Stanciu şi Bogdan Almăjan-Guţă, care s-au remarcat la decatlon (proba „celor 10 probe”), precum şi cel al lui Constantin Ştirbu, talentat aruncător de greutate.

Un nume de referinţă din atletismul caransebeşean este cel al lui Gheorghe Elade, descoperit de Ilie Brecica, fost atlet la rândul său. Foarte talentat săritor la înălţime, Ghiţă Elade a fost primul sportiv din Caransebeş care a trecut ştacheta ridicată la 2 m, performanţă obţinută chiar în prezenţa celebrului Ioan Söter, primul român care la această probă, a depăşit graniţa celor 2 m. Elade este deţinătorul a numeroase medalii pe ţară şi reuşeşte „să urce” recordul personal la 2,10 m.

O atletă care s-a bucurat de competenta îndrumare a regretatului profesor Iosif Korka (din octombrie 2000, se organizează un memorial atletic cu acelaşi nume) a fost Mariana Maleta, deţinătoare a unei medalii de bronz la aruncarea discului (33 m), rezultat doborât, pe plan orăşenesc, în anul 2004 de sportiva Oana Pop, antrenată de profesoara Floarea Pascal.

Titlul de campion al ţării la juniori a fost deţinut de Iustin Almăjan Guţă, la proba de aruncarea suliţei de 0,600 kg, în anul 1982, cu remarcabilul rezultat de 58 m. Pentru meritele sale sportive, a fost selecţionat în echipa României, participantă la Tetratlonul Prieteniei, concurs desfăşurat la Artek (Crimeea), între reprezentantele ţărilor din fostul lagăr comunist, inclusiv Cuba, echipă care s-a clasat pe locul al II-lea.

Fratele său, Bogdan Almăjan Guţă, trece graniţa celor 50 m, cu suliţa de tip nou, cântărind 0,800 kg (în anul 1989). Nu s-a despărţit de sport nicicând, actualmente fiind asistent la catedra de educaţie fizică a Institutului Politehnic „Traian Vuia” din Timişoara, precum şi doctorand kinetoterapeut.

Sub îndrumarea antrenorului Toma Almăjan Guţă (fostul campion la aruncarea greutăţii - copii şi juniori) a evoluat meritoriu şi atleta Felicia Zărnescu la proba de 100 m garduri. Trebuie menţionaţi şi Gabriela Turleanu (la disc), Liliana Lalescu (400m), Julieta Munteanu (înălţime), Arabela Pop (înălţime), Elena Gander, Iulian Rab, Ion Văcărescu, Nicolae Andrei (alergările de garduri), Florica Călin (suliţă), Carmen Dinu, Nicolae Oprea (semifond), Cătălin Cojocaru, Romeo Crasnanic, majoritatea antrenaţi de profesorul Constantin Cojocaru, la fel ca şi atletul Claudiu Baderca, deţinătorul unui rezultat meritoriu la aruncarea greutăţii: 14 m.

Pe lângă activitatea sportivă a celor tineri, se remarcă „veteranii” Vasile Sârbu şi Petre Grozăvescu, apreciaţi pentru rezultatele lor bune, la nivel naţional, în probele de alergări foarte lungi.

În anul 1990, profesorul Titi Cojocaru trece la direcţia Clubului Sportiv Şcolar din oraş, iar inginerul Cristian Dragomir preia antrenoratul, obţinând remarcabile rezultate, printr-o competentă îndrumare, cu atleta Otilia Ruicu. Tânăra şi talentata sportivă este încununată cu laurii unor victorii de necontestat: titlul de campioană naţională la ştafeta de 400 m plat cu timpul de 54 secunde şi cel de campioană balcanică la ştafeta de 4*400 m. Cristian Eugen Dragomir a devenit primul antrenor emerit din zonă şi, ulterior, a fost numit antrenor federal de juniori la grupa de sprint, sărituri şi garduri.

O altă atletă valoroasă, îndrumată de acelaşi Cristian Dragomir, este Iuliana Popescu, care a obţinut timpul de 2 minute şi 3 secunde, la 800 m plat, în ianuarie 2005.

 

     După anii ’90, sportul local cunoaşte rezultate remarcabile într-o disciplină specială, care este alpinismul, reprezentat cu cinste de binecunoscutul inginer Cornel Galescu, aflat deseori „la înălţime”, în sensul propriu al expresiei, în diferite locuri de pe mapamond: Caucaz, Anzii Cordilieri, Himalaia, Patagonia, Polul Nord, etc.

 

 

Doi tineri alpinişti formaţi de inimosul Coco Galescu, sunt Adrian Prelipceanu şi Florin Grama, cu care a participat la numeroase ascensiuni. De numele său se leagă şi construirea în Caransebeş a primului panou de căţărare, mijloc de antrenament pentru iniţierea în alpinism.

 

Cu mult înainte de înfiinţarea Şcolii Sportive, devenită Club Sportiv, se înregistrează o perioadă de înflorire în practicarea jocurilor de echipă. Astfel, caransebeşenii iubitori de volei îşi amintesc pasiunea cu care a format numeroase voleibaliste regretatul profesor Titus Stanimirescu (Spirache, cum îi spuneau apropiaţii). Sunt demne de notat numele: Doina Gheciov (la rândul ei, devenită antrenoare), Maria Antonescu (căsătorită Rusu), titulară în echipa mare a României, Cristina Liuba, Rodica Jechiu (căsătorită Strejaru), actuala antrenoare Laura Andrei, Daniela Bumbăcilă, Liliana Basarabă.

Referindu-ne la volei băieţi, ne apare în memorie distinsul absolvent al Şcolii Normale din Caransebeş, Nistor Suru, excelent voleibalist, căpitanul echipei Educatorul, antrenată voluntar de inimosul profesor, director de liceu, Dumitru Popa. Se cuvine să-i amintim pe cei mai buni voleibalişti ai anilor ’60-70: Nicu Armion (a jucat ulterior la Politehnica Timişoara), Jeni Cioloca, Horia Belba, Ion Hânda, Alexandru Potoceanu, Dumitru Banda, Ion Ţig, Petru Ciocan, Dan Teleagă, fraţii Roiban, Cristian Belgiu, Vasile Iordan, Traian Pleşa, Dorel Călina, Mihai Ion, Mihai Niorba, Ionel Peica, Traian Cuzma, Petru Motoş, Luca Ponoran, Ion Groza, Ciprian Crişan.

Ziarul timişorean Drapelul Roşu, din 12 ianuarie 1962, consemnează un succes al echipei de volei a Şcolii Medii nr.2 din Caransebeş, antrenată de profesorii Nicolae Olariu şi Titus Stanimirescu, care s-a clasat pe locul I la Campionatele Şcolare regionale de volei. Componenţii echipei au fost: Dumitru Stănăşel, Doru Piştea, Dragoş Cabariu, Milan Barac, Mircea Dumitru, Ion Bona, Toma Guţă, Traian Cuzma, Petru Vornic, Mihai Dumitraşcu, Petru Suru.

De următoarea etapă a evoluţiei acestui sport în Caransebeş se leagă numele profesorilor Cornel Viziru şi Mircea Busu. Munca lor pasionată de descoperire a tinerilor talentaţi, de formare şi perfecţionare a acestora merită a fi apreciată peste vreme. Constituind o adevărată pepinieră pentru voleiul de performanţă, echipele de volei ale Clubului Sportiv Şcolar au stat la baza alcătuirii formaţiilor de volei CSM Caransebeş (masculin) şi Explormin Caransebeş (feminin), echipe care au activat ani buni în divizia A. Voleiul a fost sportul în care oraşul nostru a excelat.

 

Gimnastica din oraşul nostru a cunoscut câţiva reprezentanţi, începând cu Iacob Neubauer (anul 1940) (foto), şi continuând, în jurul anilor ’60, cu cei care aveau să devină profesori de educaţie fizică (astăzi pensionari), Gheorghe Ardeleanu şi Dumitru Zgaverdea.

 

 

 Sub îndrumarea competentă a antrenoarei Dora Pariş, acest elegant sport a fost practicat la Şcoala Medie nr. 1 (actualul Liceu Traian Doda) de eleve talentate, ca Georgeta Guţă şi Izolde Schwerin. Puţin mai târziu, gimnastica locală a fost reprezentată de Mariana Gheciov, care a avut o bună participare la Jocurile Olimpice de la München (1972).

 

Pasiunea pentru tenisul de masă se manifestă, în anii ’70, fiind practicat de Alexandru Öszy şi Octavian Voicău, Ion Gore şi, în prezent, de Valeria Borza.

 

Schiul, sport practicat cu plăcere de mulţi caransebeşeni, pe pârtiile Muntelui Mic, a impus câteva nume, dintre care notăm pe: Djurko Plunder, Tiberiu Fleischer, Cristian Brecica, Cornel Galescu, Eugen Tomoioagă, schiori pasionaţi, cu bune evoluţii, în ciuda faptului că nu s-au bucurat de îndrumarea unor specialişti.

Într-o perioadă mai apropiată nouă, au manifestat interes pentru practicarea schiului tinerele Laura şi Nicoleta Poşircă şi Anne Fleischer, îndrumate iniţial de Bogdan Almăjan Guţă, apoi de Cristian Brecica. Rezultate foarte bune la schi au obţinut şi Carmen Minea şi Anca Viaşu (fiica fostului fotbalist fruntaş de la Şcoala Sportivă şi CFR Caransebeş, Costică Viaşu), iar Coco Galescu a câştigat Cupa Campionatului Universitar de schi pe zona de vest.

 

Motociclismul i-a atras, în anii 1950-1952, pe Emil Schwartz (posesorul unei motociclete de fabricaţie englezească Raley), pe Emerich Heinz (medaliat cu aur la un concurs pe ţară) şi pe Gică Ionescu (deţinătorul unei motociclete BMW).

 

Cu privire la fotbalul local, echipa care s-a afirmat în cadrul Asociaţiei Sportive din oraş (preşedinte – ing. Alexandru Ionică, preşedintele secţiei de fotbal – Ştefan Tătaru) a fost CFR Caransebeş, antrenată la început de Dumitru Matei, având următorii jucători: Ioan Ambruş, Gheorghe Muselin, Doru Iovănescu, Ionel Balog, Ioan Bilan, Iosif Cazanciuc, Ioan Codilă, Viorel David, Victor Kaşuta, Iosif Kelemen, Ioan Lazăr, Ştefan Măndoiu, Viorel Marchiş, Gheorghe Mărţuică, Ioan Teregovan, Nicolae Pătraşcu, Florea Popa, Gheorghe Zlătaru, Dorel Ursu.

În divizia A (la Steaua Bucureşti, Farul Constanţa, F.C. Argeş) a fost promovat talentatul Sebastian Iovănescu.

Echipa feroviarilor din Caransebeş a debutat în divizia C, în campionatul 1946-47, aceasta fiind a 11-a ediţie a sa în cea de-a treia categorie a campionatului divizionar autohton. Cea mai bună performanţă, însă, a fost realizată în campionatul 1970-71, când s-a clasat în final pe locul 4, după ce, la un moment dat, echipa (care îi cuprindea acum pe Popescu, Boldiş, Mac, Matei, Kelemen I, Bălan II, Novacovici etc.) aspirase chiar la câştigarea seriei. Un timp, CFR şi-a ţinut suporterii sub tensiune, evitând, cu destule eforturi şi emoţii, reîntoarcerea în campionatul judeţean.  În bilanţul de toamnă era cuprins locul 14, cu numai 11 puncte şi un golaveraj negativ (-11), ceea ce a constituit un motiv de îngrijorare pentru retur. Situaţia aceasta s-a datorat schimbării generaţiilor de jucători, lipsei unui realizator cum a fost Novacovici, dar şi deselor schimbări de antrenori, fapt ce a dăunat procesului de instruire, în special în cazul tinerilor jucători. În retur, echipa şi-a propus să refacă terenul pierdut, cucerind minimum 3 puncte în deplasare (adică cele pierdute pe teren propriu, în partidele cu Gloria Reşiţa şi Vulturii Lugoj) şi să nu mai „clacheze” acasă. Planul a fost ambiţios, dar incert.

Înainte de anii ’70, culorile echipei au fost apărate, între alţii de A. Margine, Teodorescu, Pascu, Cara, Mateescu, Avramescu, Drăgulete, Pirl, Isac, Udrea, Ciuraru, Bălan I, Flambach, Lexman, Şandru, Kovacs, Galescu, Croitoru, Stoicescu, Câmpeanu, Călina, Nicolaescu, Trofin, Istrate, Moldovan, Sepleky, Tremmel, Giucoane, Banciu, Caraiman, Mandriş, Popa. În perioada următoare, CFR Caransebeş a promovat în divizia B, iar evoluţia sa ulterioară a cunoscut diferite transformări. Între antrenorii din fotbalul caransebeşean, care s-au remarcat de-a lungul timpului, amintim pe Reuter („nea Cichili” – cum îl numeau jucătorii), pe Virgil Stoicescu, pe profesorii de educaţie fizică Tavi Voicău, Emil Marele şi Nelu Alexa (unchiul lui Dan Alexa, component al echipei Dinamo Bucureşti). Este demn de ştiut că fotbalul local a avut permanent numeroşi fervenţi suporteri, copii, tineri sau vârstnici, dar cel mai „pitoresc” dintre ei a fost lustragiul Manole, care a rămas, fără îndoială, în memoria caransebeşenilor acelor vremuri. Merită menţionaţi şi Nicolae Briceag, Gheorghe Trebuian, Oswald Petzak, Adrian Irimia, Adrian Gagiu sau Costel Viaşu.

Este de remarcat că în zona Teiuș au existat mișcări de fotbal amator de plăcere, relaxare și socializare. Trebuie amintită - pentru longevitatea și spiritul ei - mișcarea sportivă inițiată de angajați ai fostului CPL Caransebeș în anii 1997 - 1998, care reunea pe terenul de zgură de lângă stadionul Caromet (în spatele stadionului CFR), în fiecare duminică de la ora 10 fix, un grup de tineri și care a durat până în anii 2006 - 2007.

Urmați link-ul COSMOS pentru a afla mai multe despre această mișcare sportivă de amatori.

 

Canotajul a fost reprezentat de Toma Guţă, care a obţinut la caiac simplu, în 1966, pe lacul Snagov, o medalie de argint, cu timpul de 1 minut şi 57 de secunde, la 500 m, precum şi Virgil Stănescu, afirmat la canoe.

 

În „sportul minţii”, şahul, Caransebeşul are câteva vârfuri a căror evoluţie pe plan intern şi chiar internaţional a fost meritoasă, motiv pentru care merită să-i amintim aici pe: A. Borbely, Radu Coroieru, Liviu Cabariu, Virgil Melnic, Cristian Bălănescu, Ion Stoichescu, Cornel Buligă. Unii dintre aceştia au evoluat, la un moment dat, în divizia naţională de şah sub conducerea profesorului Petru Săvulescu (urmaşul juristului Emil Boşneag, preşedintele U.C.F.S. local).

 

Boxul a fost şi el reprezentat în Caransebeş încă din anul 1940 de Emerich Sternald, azi în vârstă de 84 de ani, de la care aflăm că s-a antrenat sub îndrumare de specialitate. Rezultatele cele mai de seamă în box au fost obţinute de către profesorul de educaţie fizică Tiberiu Terfăloagă (anii 1968-1985), format la şcoala pugilismului reşiţean.

 

La lupte se cuvine a fi menţionat numele lui Marian Petroi, calificat la Jocurile Olimpice din Atlanta, după ce, în prealabil, obţinuse titlul de multiplu campion al României, avândul ca antrenor pe profesorul Ion Rogojan. Merită menţionaţi şi Cristian Pătruţa, Daniel Axinie, Ion Neagoe, Flavius Covaci, Adrian Joiţa, Sorin Şimon, Dumitru Chiriţescu, Teodor şi Nicolae Popa, Valeriu Gache, Ionuţ Domăneanţu.

Rezultate deosebite au avut şi luptătorii pregătiţi de antrenorul Dumitru Toc.

 

În oraşul de la poalele Muntelui Mic a fiinţat şi o echipă de Salvamont, întemeiată de inimosul I. Munteanu, lucrător la CFR, condusă ulterior, rând pe rând, de Dumitru Zgaverdea, Gheorghe Ardeleanu, Nicolae Magda, Horaţiu Adam, Cornel Galescu, Tiberiu Felbert. Numeroşi iubitori şi cunoscători ai muntelui, cu frumuseţile şi capcanele lui, s-au dăruit acestei periculoase activităţi şi multe prietenii s-au înfiripat între turişti şi salvamontişti. Între cei mai devotaţi salvamontişti se cuvine să amintim numele medicului stomatolog Ştefan Culea, mare iubitor şi cunoscător al muntelui.

În mod firesc, de numele Caransebeşului, aşezat pe Sebeş şi Timiş, se leagă practicarea pescuitului sportiv, care a cunoscut „împătimiţi ai firului întins”, în frunte cu Alexandru Zăvoianu şi continuând cu Ion Munteanu, Puiu Ardeleanu, Dumitru Zgaverdea, Pedi Pirl, Tică Cucu, Gicu Vărzaru.

 

Renumitul Zorilă Pop, care la sfârşitul Primului Război Mondial a activat la Clubul sportiv al studenţilor din Cluj, devenit mai târziu vestitul „U”, la a cărei înfiinţare a şi participat cu trup şi suflet, iar la sărbătorirea a 50 de ani de existenţă a participat şi a primit o diplomă.

 

 

 Acest mare atlet caransebeşean s-a adresat tineretului prin anii 1978-1980 în următorii termeni: „Să ştiţi, dragii mei flăcăi şi sprintene fetiţe, că sportul este mijlocul excelent pentru dezvoltarea voastră armonioasă, pentru oţelirea voastră fizică şi psihică, condiţie de bază pentru a putea face faţă greutăţilor care se ivesc în viaţă”.

 

(Această prezentare reprezintă o încercare de a aduce la cunoştinţa iubitorilor sportului din oraşul nostru a istoriei şi realizărilor mişcării sportive din Caransebeş, deziderat îndeplinit cu  contribuţia esenţială a inimosului profesor Toma Almăjan Guţă, ajutat de profesoara Rodica Cucu şi care, sperăm, va fi completat cu date noi, de către toţi cei care vor sprijini, pe viitor, acest proiect - ing. ec. Alexandru Stănescu)